Welcome.
I hope my blog finds you well and curious.
-
Mamă ce se râd românii la propaganda care zice că rromii din Ucraina au furat un tanc. “Hăhăhăhă o să-l dea la fer” zice tot rasistu’ fără sa priceapă ca între porcăria asta și porcăria aia cu Simona Halep colectând fiare vechi de la concursul francezilor nu e nici o diferență. Bă, dacă luau tancu’ orice altă etnie din Ucraina îl capturau, normal, dar rromii l-au furat. Bravos!
-
Sunt unii care își justifică mediocritatea cu generalizări istețe de genul “Lasă ca știu eu ca nu asculți manele, dar la petreceri ce mai dansezi pe ele!”. Isteț, dar mediocru. Fiți atenți, cine nu ascultă manele, nu o face nu pentru că este o ființă superioară, ci pentru că ascultă muzică.
Când faci ceva care îți cultivă creierul, nu îți mai place ce îți plăcea înainte. La liceu nu mai asculți “Boroboață” și “Oac, oac, diri diri dam”. Nu pentru că asculți vioară clasică. Asculți muzică de liceu, care înseamnă mai mult. Ți s-a cultivat creierul, fără să știi. Când ajungi la o petrecere de copii “În pădurea cu alune” pus pe “heavy rotation” de mămica DJ îți dă o migrena care durează o săptămână.
Un adult care ascultă manele, nu la o petrecere, ci tot timpul, indiferent că e, să zicem, la volan sau singur acasă, pentru că aia-i singura muzică pe care o înțelege, e la fel ca un adolescent care a rămas la cântecul alfabetului. Iar pentru cei care au depășit momentul, e o rețetă pentru migrene si indispoziție. Și la petreceri manelele sunt deranjante. Fac petrecerile mediocre, proaste. Dar oamenii se adaptează, iar mulți simt presiunea socială inventată de cei care normalizează porcăria. Iar “ceilalți”, rămași auditiv acolo unde mor dușmanii, au vânt din pupă.
Ce scriu eu aici nu e pentru cei care sunt “manelomani”, e pentru cei care normalizează mediocritatea lor promovând nulități. Nu, filmele cu supereroi nu te fac cinefil.
Cred că e mai bine și cu bun simț să ne ținem mediocritățile pentru sine, ba chiar să ne și bucurăm de ele, dar să nu îi convingem pe alții că acestea sunt de fapt vreun rafinament ale unei subculturi, ori vreo genialitate a unui șirag de lacune.
-
Ce bine ar fi să găsesc la restaurant, mai ales în zonele turistice:
- mâncare de limbă
- mâncare de gutui
- mâncare de castraveți
- ostropel
- mâncare de bame
- tocană de cartofi
- ghiveci
- mâncare de mazăre (cu friganele)
- ciorbă bună cu borș normal și făcută nu din componente ci cu intenția de a fi ciorbă de la început
Ce bine ar fi ca mâncarea românească să nu mai însemne platou de carne la grătar cu cartofi prăjiti și la cantine să se poată face tot felul de mâncăruri, dacă tot e împinge tava sa fie mai autentic așa.
Zici că de 20 de ani cărțile de bucate s-au făcut pierdute, ori înlocuite cu specialități internaționale sau, mai rău, mâncăruri tradiționale internaționale, ori pur și simplu înlocuite cu înlocuitori de mâncare, ceea ce pe vremuri era mâncarea de picnic, de duminică, de economie de timp.
Probabil nu e sustenabil, ce știu eu despre restaurante si businessul ăsta, dar tre’ să fie ceva dacă pe Restograf la “cele mai bune X ciorbe” nu e nici o cantină, nici o bodegă de familie, dar în schimb sunt 6 supe “de afară” și o ciorbă de la un restaurant din acela cu meniu all inclusive (de la bruschetă la orez chinezesc) în care ai noroc dacă nimerești acel 5% din meniu care chiar le iese.
