Mancare

Ce bine ar fi să găsesc la restaurant, mai ales în zonele turistice:

  • mâncare de limbă
  • mâncare de gutui
  • mâncare de castraveți
  • ostropel
  • mâncare de bame
  • tocană de cartofi
  • ghiveci
  • mâncare de mazăre (cu friganele)
  • ciorbă bună cu borș normal și făcută nu din componente ci cu intenția de a fi ciorbă de la început

Ce bine ar fi ca mâncarea românească să nu mai însemne platou de carne la grătar cu cartofi prăjiti și la cantine să se poată face tot felul de mâncăruri, dacă tot e împinge tava sa fie mai autentic așa.

Zici că de 20 de ani cărțile de bucate s-au făcut pierdute, ori înlocuite cu specialități internaționale sau, mai rău, mâncăruri tradiționale internaționale, ori pur și simplu înlocuite cu înlocuitori de mâncare, ceea ce pe vremuri era mâncarea de picnic, de duminică, de economie de timp.

Probabil nu e sustenabil, ce știu eu despre restaurante si businessul ăsta, dar tre’ să fie ceva dacă pe Restograf la “cele mai bune X ciorbe” nu e nici o cantină, nici o bodegă de familie, dar în schimb sunt 6 supe “de afară” și o ciorbă de la un restaurant din acela cu meniu all inclusive (de la bruschetă la orez chinezesc) în care ai noroc dacă nimerești acel 5% din meniu care chiar le iese.