Daca renunți la a doua persoana in mintea ta s-ar putea ca multe din idei sa fie fracturate. Este nevoie de alter ego pentru ca egoul sa poate avea un dialog. Monologul individual, desi mai liniștit, este mai limitat si mai evident in retrospectiva. Limitarea aceasta este artificiala fiindca oricând emiți ceva, astepti un raspuns. Ca fiinte rationale funcționam pe baza de feedback, asadar si gândurile noastre cele mai intime au nevoie de feedback pentru a fi validate. A doua persoana are numeroase dezavantaje. Primul este întărirea credințelor si mentalităților dincolo de rațiune. Prin acest ping pong continuu consistenta identității noastre este zidita medieval: un mortar de ganduri ce dăinuie zeci de generații. Al doilea, sunt cele 100 de fete schimbatoare ale egoului. In dialogul interior nu stai niciodata de vorba cu aceeasi „persoana”. Egoul ia forma emotiei dominante, iar asta face ca nuanta adevarului sa varieze drastic de la o stare a consiintei la alta. Astfel este foarte dificil pentru cautator sa gaseasca drumul drept atunci cand un sfat, de altfel bun, vine cu mistuirea mandriei sau cu dezorientarea fricii. Insa a doua persoana are si numeroase avantaje. Unul dintre ele este capacitatea de auto reflexie. Putem in felul acesta, prin a ne adresa noua înșine cu tu, sa invatam constant din greseli. Daca noua insine nu ne-am vorbi la persoana a doua atunci am fi in mod constant precum jocul acela cu omida care manca patratele si se tot lungea pana cand in final se lovea de ea insasi. Avem nevoie de posibilitatea de a ne detaja coada experientei de sine ca sa o vedem pe toata lungimea sa. Apoi, aceasa a doua persoana este si muza ce ne inspira. Avem nevoie de o voce care sa ne dicteze ce sa gândim. De gandit gândim singuri, insa tot e mai limpede si mai creativ atunci cand cuprinși de focul creației ne reducem la o simpla unealta a inspirației divine. Totusi ar fi interesant de petrecut o vreme fara persoana a doua, omulețul imaginar sa moara de singurătate, nebăgat in seama. Sa te adresezi mereu cu eu propriei persoane. Sa ai răbdarea de a trage cu cleștele voinței gândurile spre a le vedea forma si adevăratul sens. Sa fii cu adevarat singur atunci cand esti singur. Read more

Trăiesc intr-o lume deformata in care sensul s-a risipit in decadere. Oriunde întorc capul este un alt ciot al motivatiei, o relicva dintr-o cauza ucisă care zgârie cerul launtrului. Ati inteles ceva? Superficialitatea mea poate părea dezolanta insa va asigur ca nu este. Am prea putine puncte de sprijin pentru a-mi putea permite o detenta a detașării atat de mare incat sa nu imi las sangele pe spinii imposibilului. Dar acum? Ma aflu la o răscruce existențiala. Aici nimic nu mai este profund sau ancorat, ci totul sta abandonat pe o suprafata subțire si neliniștită in lipsa ei de aderentă. Parca la orice pas imi este teama de alunecus, un derdeluș psihedelic pe care nu sta nimic cum e pus. Tot pierduti? Cioturi si umbrele lor, înghesuite uneori intenționat de ordonat sunt jaloanele intelectuale ale existentei. Nimic dincolo de suprafata nu da vreun semn. Deasupra insa totul se poate schimba in orice moment. De exemplu moralitatea amestecată cu ea însăși la cazinoul incertitudinii subatomice. Sau divinitatea înlănțuită la picioare cu plumbul certitudinii biologice. Imi pare rau, deocamdata abstractionism postmodern. Read more