Citind un articol despre cum sa te reintorci la dragostea de tara dupa ani si ani de ura de neam, am realizat ca ceea ce se intampla a ajuns dincolo de orice imaginatie posibila: oamenii efectiv au atins un nivel de abstractizare al vietii in care nu isi mai permit sub nici o forma sa aiba un contact real cu lumea fizica.
Orice tip de legatura cu acest spatiu al atomilor si al vidului cuantic fluctuant, a ajuns sa fie metamorfozata intr-o metafora. Traind in aceasta tara, care este printre altele centrul montdial al pragmatismului, autoarea articolului “Ce-am mai urât România! Până într-o zi” a gasit de cuviinta sa ne uimeasca intelectual cu metafora coconului, “care” nici asta originiala ci extrasa din asediul la care mediul social a supos-o in ultima perioada pe autoare.
Metafora coconului descrie lumea vazuta dintr-un loc sufocant aflat in spatele tesaturii stranse dintre firul disperarii desirat de pe papiota relatiilor sociale si firul resemnarii tras de pe fusul culturii personale. Acest cocon cu mare grija oblojit, si protejat o mare parte din viata, ajunge in final sa fie o piedica a interactiunii cu lumea inconjuratoare, faptul invingind decisiv orice incercare de a se ridica la nivelul scopului sau initial din partea coconului.
Una peste alta aparent tot ce era mai bun in Romania a fost gasit de autoare si strans intr-un set de super colectii personale. Cele mai bune plaje (!), cele mai bune parcuri si cafenele si, cum nu, cei mai buni oameni din aceasta tara sunt in coconul Sanei. Problema este ca superlativul este excusiv, iar astfel as putea spune ca din cauza cocnului ei nu mi-l pot si eu face pe al meu. Desigur, nu este asa. Probabil ca nu ne plac aceleasi lucruri, dar sunt sigur ca exista altii carora le plac exact aceleasi lucruri. Pentru ei se plica ipoteza de mai sus.
Asadar, stimati cititori, in Romania ori esti tu cu echipa ta, propria “congregatie” cum spune Sana, ori esti singur cuc si nu prea ai ce face decat sa iti cultivi patrotismul pana la adancile zile ale batranetii. Oricum am privi lucrurile, in final avem o suita de idei cotraproductive: cocon, patriotism, distanta fata de ceilalti prin cufundarea in meandrele propriei caste, si disperata incercare permanenta de a cauta o solutie la niste probleme cauzate de o problema arhetipala.
Cine cauta sa isi explice logic cum ca in Romania umbla caini balcanici cu covrigi in coada, in special cei care gasesc ca cel mai bun argument logic este ca nici in alte parti nu curge lapte la robinet, in final sunt prinsi intr-o dilema greu de rezolvat: totusi de ce nu se poate un pic mai bine?
Mai departe de aceste simple legaturi intre idei precum “nu este asa de rau si sunteti prosti ca nu ati vazut inca lumina”, trecand peste tenta religioasa a nationalismului, spun cu o oarecare parere de rau ca nu ma pot deloc lipi in nici un fel de glia tarii mele natale, desi oriunde am fost am constatat ca Cel de Sus a fost mai mult decat darnic. Dar, conform glumei, tara frumoasa – pacat ca-i locuita, la fel si problema arhetipala a romaniei ma opreste din a fi implinit in propria tara.
Nu as fi nici in India, sau in Tailanda sau in … Indonezia, sau in Brazilia, sau in orice tara africana ori central americana. De China nici nu mai vorbesc, sau … sudul Italiei. Vedeti o asemanare? Da … nu prea ma potrivesc cu popoarele care din motivul x sau y nu se pot autoguverna. Popoarele care au genetic imprimata vietuirea in gunoi, cei care nu sunt deranjati de saracie pe care o glorifica religios, cei ce mananca langa tomberon cu o pofta indescriptibila, cei care nu isi cer drepturile in strada de frica, iar daca le cer, o fac invariabil violent, ce mai, in final cei care isi vand vecinul, parintii, fratii si surorile pentru o promovare sociala si materiala.
In ciuda optimismului nou gasit al unora care nu mai au energie sa fie suparati pe tara natala, valul nou de hipstereala intelectuala numit “patriotism impotriva firii” nu pare sa aduca nimic nou si bun, in peisajul anost al acestei tari, uitata de Dumnezeu, la marginea unui continent unificat de frica transformării intr-o piata de desfacere pentru noua rasa ce se formeaza incet peste ocean.
Leave a Reply