Parcă … în cartea sa Copii din miez de noapte, Salman Rushdie se întreabă prin intermediul personajelor: oare ce i-a făcut pe indieni să îi respecte pe invadatorii sub al căror jug au stat 100 de ani? Oare să fi fost diferența de statură? Oare să fi fost limba Engleză, ca putere uniformizatoare într-o țară cu zeci de limbi vii vorbite, de zeci de culturi vii? Nu știm. 

Același lucru mă întreb și eu despre noi Românii colonizați complet în anul 2023: oare ce ne face să respectăm cu atâta obediență vomitivă colonizatorul American? Sau Olandez. Sau Austriac. Că noi suntem mai cu moț în istorie și mai mereu am fost slugă la mai mulți stăpâni. Oare ce ne place așa tare la ceilalți? Înalțimea? Părul blond? Ciocatele? Capitalismul deșănțat? Promisiunea unei “libertăți” care e construită anume ca să deșire identitatea noastră pana la ultima fibră? Ne urâm așa de tare că vrem să dispărem?

Multe popoare colonizate și-au pus acese întrebări. Răspunsul, pentru mine, se află în oamenii care sunt uneltele colonizatorilor: tineri pierduți în cetățenia lor globală, adulți corupți de dependența de mâna care îi hrănește, bătrâni furați de un peisaj demult depășit.

Cineva se plângea pe blog că nu ne negociem drepturile deși suntem cheia de boltă a proiectului Americano-European de dominare a Rusiei. Ilustra in articolul său “diferența între popor și conducători” cu exemplul Poloniei care știe să își joace cărțile magistral. Dar, subit și de neînțeles autorul virează spre … Dragnea. Pe bune? În 2023? Hai mai bine să dăm vina pe Mihai Viteazul. Orice. Dar în nici un caz pe faptul că stăpânii au control total asupra țării: au și morcovul (banii de șpăgi) au și biciul (dosare și plimbări în cătușe televizate).

Altcineva se plângea pe blog că e revoltat peste masură de părinții care își învață copii că Rusia poate are ceva dreptate în schema curentă. Autorul apoi, imediat si evident, ca să nu pară ca e lipsă de toleranță ce spune el, pune imediat alături de o parere politică dacomani și diverși patriotarzi. O tehnică curată, dar totuși o tehnică ce îl ajuta pe blogger în a numi părinții cu opinii politice diferite “călăii propriilor copii”. Uau. Revenim deci concepții gen origini nesănatoase?

O altă persoană acuza pe o rețea socială (aia mare) întreg poporul român că îi este “frică de negru” pentru că unii oameni și-au exprimat nemulțumirea pentru neinspirata alegere de a deschide festivitățile Timișoara capitală culturală europeană cu Taraf de Caliu. Persoana a preferat să generalizeze în doi peri și să creeze o extra-adâncitură în diviziunile artificiale ale societății românești, să accentueze sentimentul acesta perpetuu de inferioritate românească, în loc sa citească plângerile: e de porc să faci dedicație primarului din al cărui pix vin banii și zona aceea din țară nu are taraful ca reprezentare culturală, ca alte zone ale țării. Simple plângerile astea. Însă chiar și dacă sunt greșite sută la sută aceste nemulțumiri – să alegi să mărești câțiva neghiobi rasiști și probabil needucați la scara poporului întreg e curios, dubios și puțin corupt, când cultivarea vinei ăsteia naționale servește scopului de “educație” pe care organizația pe care persoana o conduce și l-a atribuit.

Un mare filosof se plânge în Dilema Veche că noi românii nu facem ca Europa adevărată care “a asumat prompt, autocritic, inventarul derapajelor sale”. Ha ha. Cum și-a asumant Marea Britanie masacrele sau Belgia sau Franța sau .. cine? Cum se folosește “Europa” de “asumarea” pe hârtie ca să domine în continuare lumea just și legitim? Ce exemplu extraordinar. Fix asta îi lipsește țării o demagogie iritantă pentru ochiul liber urcată la nivel de doctrină oficială a deplomației sale.

Oare suntem făcuți în eprubetă, special ca nație de obedienți umili cu străinii? Avem oare o modificare genetică ce ne face să acceptăm mereu același tratament – de zici că suntem oameni de categoria a doua – de la tot felul de fanarioți, colonizatori sau arendași puși pe toată țara? Oare nu avem posibilitatea “din ADN” să scăpăm de căciulit și de meteahna “plimbatului străinilor prin țară” ca să vadă ce e de luat?

Englezilor le-a luat 100 de ani să cucerească India și au ocupat-o încă o sută. Nouă ne-a luat puțin peste două zeci de ani să le punem covoare roșii de bun venit veneticilor și să ne asigurăm că nu vor mai pleca în veci.