Ostrov – un film despre indumnezeire

Am vazut Ostrov. De multa vreme ma bantuia acest film, dar nu l-am vazut pana acum din doua motive: pentru ca este rusesc – si eu cu limba rusa am o incompatibilitate auditiva, iar al doilea motiv fiindca e cu popi – si eu cu popii am o incompatibilitate vizuala. Astfel, cum a saptea arta nu are prea multe de oferit daca inchizi ochii si iti astupi urechile, am tot ocolit acest film.

Aseara insa, anesteziat fiind de letargia din arsenalul gripei si incurcat fiind de parcursul neasteptat de prost al carierei mele in ultimele saizeci de zile, am cedat sugestiei de a urmari Ostrov. M-am gandit, … acum e momentul sa vad un film despre focul pacatelor in sufletul ortodox, caci iata-ma-s la pat, lat si incurcat: sigur platesc niscaiva pacate de ma simt in halul asta, nu?

Pai … sa vedem. In film un baiat soldat capturat infricosat isi impusca ofiterul superior, Tihon, in schimbul propriei sale vieti. Nu datorita faptei sale, ci printr-un miracol, omul supravietuieste soldatilor germani ce-i detoneaza pamantul de sub picioare. Uimit si el de faptul ca mai este in viata se hotaraste sa isi dedice viata platirii prin suferința a pacatului sau de moarte: uciderea lui Tihon.

Simplu si incet filmul reuseste sa ne explice ca in realitate lucrurile nu sunt mult mai complicate decat credem noi ci, pur si simplu, altele decat credem noi.

In primul rand frica de moarte este subiectul de Meditație pentru care personajul principal are nevoie de Sfințire spre a-l depasi – nu pacatul omuciderii. Practic, pacatul sau nici nu exista, impuscatul fiind in viata – el nu duce viata de siluire in Siberia pentru ca a omorat un om, ci pentru ca i-a fost frica sa moara. In cazul sau sfintirea este capatul drumului initiatic care il face sa vada ca la final il asteapta Dumnezeu, inlaturand astfel orice frica de moarte. Ca un sfant, el stie exact momentul in care va muri si se aseaza de buna voie in cosciug, senin, detasat si increzator in voia divina.

Autocunoasterea. Prin celelalte doua personaje de la manastirea invecinata, cu care intram in contact ca spectatori, staretul si calugarul, bantuie lipsa autocunoasterii. Ei sunt mai evoluati spiritual decat sfantul din fata lor insa nu au puterea de a vedea cine sunt cu adevarat: unul e habotnic si nu il vede pe Dumnezeu de dogma, altul e materialist si nu il vede pe dumnezeu de lucruri.

Sfantul le arata problema, dar ei fac aceeasi greseala ca oamenii de rand: se inchina la sfant si il considera ales, superior, special – cand de fapt tot ce au de facut este sa isi accepte conditia si sa actioneze in sensul autodepasirii. Sfantul le si spune enoriasilor: nu ingenunchiati in fata mea ci doar in fata lui Dumnezeu, iar cand calugarul il intreaba “Cum sa vietuiesc?” acesta ii da cel mai simplu raspuns “vietuieste si fa cat mai putine pacate” indicandu-i astfel omului ca tot nu isi depasise problema: vroia o dogma, un sistem, un set de pasi de urmat – si nici macar unul indumnezeit nu iti poate spune care sunt.

Podul. Podul din film reprezinta meditatia. Camera cu cazanele de carbuni, unde sfantul isi petrecea cea mai mare parte a timpului este lumea infierbantata si zgomotoasa. Insula cu carbuni este sursa universala de energie la care se ajunge cu efort, in liniste, peste ape si peste pod. Din cand in cand sfantul lua o barca si se ducea pe o insula sa fie singur. Aceasta este transcendenta, drumul catre alta dimensiune in care dumnezeul este personal.

Dracul de la final, de care eroul o exorcizeaza pe tanara fata, este, de fapt, propriul sau suflet chinuit care in sfarsit isi gaseste linistea. Filmul lasa impresia ca intalnirea cu Tihon il linisteste pe sfant, insa, in realitate, exorcizarea fetei este momentul in care eroul scapa de unica sa problema: frica de moarte. Practic, scena de inceput nu este decat un pretext pentru ca mintea spectatorului sa nu refuze subiectul filmului. Mintea noastra analitica ar fi gasit plictisitor un film despre parcursul initiatic al unuia, dar, in schimb un film despre un om ce isi ispaseste pacatele de moarte merita vazut, nu? Din punct de vedere ezoteric nici nu conteaza daca il impusca sau nu pe Tihon, sau daca acesta murea sau nu. Important este ca un om a constientizat problema sa, a avut o viata sa o rezolve si a rezolvat-o.

Tu ce problema ai?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.