Furtuna tesea o panza de fulgere peste fata vazduhului catranit de povara norilor involburati. Insasi naluca diavolului d-abia isi mai gaseste adapost printre crengile padurii. Dar acestea sunt neprimitoare si se revolta intr-un fosnet asurzitor incercand sa goneasca necuratul de printre ele. Osandit de Dumnezeu sa goneasca fara de zabava sau de scop prin vazduhurile lumesti, Lucifer isi deplange soarta cu lacrimi de ceatza groasa ce plutesc cremos peste copaci.

Pentru omul ce fuge pe camp din fatza urgiei prezenta fiarei in apropiere ii increteste sute de riduri pe tot corpul. Frigul aspru se freaca de el si il tine pe loc din alergare. In asemenea conditii valuri de frica aduna o forta nestiuta ce mana muschi si oase in sincron peste pamantul intarit de seceta de pana ieri. Fara sa se uite inapoi, cu atentia atintita asupra orizontului inselator de apropiat in goana sa omul cedeaza din ratiune sperantei unui adapost providential. Desi umbla locurile de cand se stia si in mintea sa exista un fel de harta a intregului camp, acum presat de intalnirea cu vuietul infricosator al furtunii dar mai ales cu prezenta din interiorul ei, omul crea in mintea sa mana intinsa din cer: o sura, o surla, o cabana uitata de el si de Dumnezeu insusi.

Batut pe toate partile de pacatele sale Diavolul din vazduh se resemna – padurea nu il primea furtuna il chinuia. Dar farama de eternitate pe care o petrecuse in conditia aceasta de locuitor al vazduhului il facuse adaptat. Suporta mult mai usor, isi putea muta atentia in alta parte. Se sterse de lacrimile sale cetoase si incerca pentru o clipa sa se identifice cu fortza distrugatoare a furtunii ce il inconjura, poate reuseste sa provoace o tornada. Pana la urma e la fel de multa razvratire intr-o rafala ca si in mandria ce il condamnase. Varful unei secunde fu insa suficient sa ii zadarniceasca indeletnicirea cand prezenta omului ce alerga disperat pe camp i se facu cunoscuta in spatiul personal destul de mare al entitatii sale.

Fara de zabava mii de ani de furie s-au revelat ca panglica groasa de fum dens ce-l strabatu din adancul pamantului pana la cer. Din starea sa meditativa cel dintai inger chemat se simtea fortat din nou sa isi execute destinul harazit, razbunarea eterna pe oamenii nerecunoscatori.

Poate ar fi putut sa zguduie norii pentru ca un fulger sa il carbonizeze pe nefericit. Poate ar fi putut sa atinga pamantul care crapandu-se de uscaciune sa se caste sub fugarul campean. Dar nu a facut-o. O coincidenta, probabil provindenta la care spera omul in timp ce se atintea cu atata insistenta pe orizontul din fata sa, a aduz ingerului o ezitare.