Undeva in fata unui copac batran stateam si asteptam iluminarea. Clasic.

In jurul meu vantul mangaia o campie care completa perfect promisiunea copacului.

O campie plata precum palma cu un copac mare, maiestuos si verde rasarit parca pentru mine in mijloc, mi-a promis: opreste-te uita-te aici si vei vedea dincolo de aparente.

Asteptam cu infrigurare acea atingere magica a primului gand venit din eternul exterior. Acel gand care are o alta aroma, un alt ritm si un sens mult mai grav decat oricare din cele provenite in necontenitul dar trecatorul interior. Sau invers.

O ipostaza a sinelui prinsa din neant dar care se incapataneaza sa nu moara de mii de ani. Contemplarea. O ipostaza care s-a multiplicat infinit, s-a deghizat in studiu si a contaminat ezotericul si misticul deopotriva.

Ce de cuvinte grele… contaminat de exemplu. Contemplarea intr-o forma este stiinta de a sti. Satisfactia de a sti si golul simtit in locul unde ar trebui sa salasuiasca cunoasterea.

Intr-o farfurie se arata o capsuna. Ne uitam la ea. Este rosie. Ne apropiem. Miroase putin indescriptibil, un pic a iarba, un pic frumos… da asta e mirosul de capsuna, de mura poate. O atingem. Este sticloasa. Foarte coapta, nu are peri si este compusa parca din alte capsuni mai mici, tinute laolalta de o forta necunoscuta.

Muscam din ea nu simtim nimic. A, ba da o aroma vaga se simte in nas (!).

Pe o coala alba de hartie se arata o gramajoara mica de capsuni. Ne uitam neincrezatori dar plini de speranta. Vanzatorul na indeamna sa luam una sa gustam. Incantati de gratuitate luam. Simtim in gura dulce, in nas aroma delicata si unica, in stomac o bucurie si stricam totul cand ne gandim ca am descoperit capsunile.