A murit regizorul Sergiu Nicolaescu. Asa cum ii sta bine unui om suficient de boem nu a lasat ca moartea sa ii stirbeasca din stralucire, ci a ales sa sfarseasca intr-una: o vapaie mare la crematoriul uman. Pana aici nimic spectaculos, in afara de transformarea spectaculoasa intr-o mana de cenusa.

Problema este ca aceasta decizie a unei personalitati importante in cadrul nostru romanesc, mic si meschin, a provocat din nou un pseudo conflict cu ascunsa dar fatisa, prima dar a doua putere in stat in romania, biserica ortodoxa. Aceasta institutie privilegiata provoaca foarte des acest gen de reactii pe diverse teme cum ar fi: o sinucidere, homosexualitatea in randul clerului, donatiile statului catre acest cult sau, acum, incinerarea ca alternativa la ingroparea in pamant.

Tot poporul s-a mulat pe una din parti si fie a trimis vorbe grele la adresa familiei lui Sergiu Nicolaescu pentru ca l-au incinerat facand asa cum si-a dorit acesta, fie au lovit institutia bisericii cu alte vorbe grele pentru ca aceasta si-a respectat propria dogma. In ultima perioada – in jur de 10 ani – observ cum ortodoxia este supusa unei grele incercari: nu se vrea desfiintarea acesteia, nu se vrea separarea ei de organizarea statala, nu se vrea purificarea clerului de “uscaciuni” (Doamne iarta-ma era doar o expresie), dar mai rau decat toate se vrea transformarea ortodoxiei intr-un catolicism balcanic. Ori asta dragi citittori este mai rau decat toate. Balta slinoasa a estului europei, prostia fundamentala de care musteste zona balcanica si lenea ancestrala a popoarelor de aici ar face ca un astfel de experiement catolic cu iz tiganesc sa fie un colaps al oricarei sperante de emancipare spirituala a acestei parti a planetei.

Noi, cei de pe malul ezoteric al apei sambetei, ne agitam stindardele si stam cu fruca atintita catre institutia responsabila cu indobitocirea de la nastere a omului, biserica, insa nu de putine ori am fost silit sa observ cum aceasta are un rol fundamental in formarea celor care trec cu pluta apa de pe un mal pe celalalt. Fara ea, staturile de parinti si parinti ai parintilor ar sufoca efectiv orice genom capabil de autodeterminare. Stiti de ce? Tocmai prin actiunea subversiva a preotilor de a se impune ca parinti, acei oameni nascuti independenti constientizeaza independenta lor.

Asadar, daca vrei popa si slujba nu iti da foc. Daca iti dai foc, atunci nu astepta vreo rugaciune pe care sa urci la sfantul Petru; ti-ai luat moartea in propriile maini.

Apoi, oameni buni, ce este prostia asta cu raspopitii care fac slujbe sinucigasilor si incineratilor? Institutia aceasta religioasa, biserica, are un atribut foarte important: se straduieste din rasputeri sa iti explice pe parcusul vietii care sunt conditiile contractului pe care parintii tai l-au semnat, in numele tau, atunci cand te-au botezat: ce drepturi si ce obligatii ai. Ti se spune foarte clar de catre orice popa ca: sinuciderea este “cel mai grav pacat” mai rau decat sa iei viata altui om – de aceea criminalii au parte de slujbe in general, ca dupa moarte stai in sicriu linistit si astepti rabdator si pios invierea mortilor si viata ce va sa vie. Eu cred ca si un retardat intelege in optzeci si ceva de ani de viata asemenea lucruri simple repetate la fiecare sarbatoare de Paste si de Craciun, atunci cand iti indeplinesi obligatia contractuala a spovedaniei contra impartasit.

Toti indignatii motivati de moarte, de la Sergiu Nicolaescu si Madalina Manole incolo, ar trebui sa se uite la problema lor reala: au o credinta labila care are nevoie disperata de o baza solida, insa nu le convine pozitia in care baza aceasta solida ii pune sa stea. Unde s-a mai auzit asa ceva, sa tragi la raspundere un forum suprem bisericesc ca nu face ceea ce nu au facut de la fondatorii sistemului incoace, niciodata, decat cu derogare, si in cazuri speciale, si cand au fost fortati de imprejurari. Acum cu Sergiu Nicolaescu care a fost situatia speciala?