Undeva intre manipura si swadhisthana se formeaza la oameni un centru energetic fals care adaposteste in interior o incalcire de convingeri de natura religioasa. Acest centru mincinos este primul blocaj in calea avansarii spirituale, dar si cel mai persistent ca efecte in timp dupa distrugerea sa, daca aceasta are vreodata loc.

Forta care creaza acest centru este organizatia religioasa integrata societatii. Sa fim intelesi, nu este vorba de o “biserica” anume ci de toate, indiferent de confesiune, dar in special cele care confera calitatea de membru copiilor prin consimtamantul parintilor si lipsa posibilitatii de alegere a copiilor. In toate societatile unde exista aceste organizatii religioase preotii se substituie parintilor. Relatia copil parinte este esentiala pentru un adult sanatos si care se poate implini, dar in acelasi timp aceasta relatie este calea catre subconstient si cea mai directa forma catre incredere neconditionata. Increderea neconditionata este forma sentimentala prin care copilul se lasa pe mana parintilor in situatiile critice sau pe care nu le intelege. Organizatia religioasa ne invata despre iubirea neconditionata dar pentru a face asta are nevoie din partea noastra de incredere neconditionata. Ca sa o obtina corpul preotesc se substituie parintilor naturali uneori explicit, alteori implicit.

Pana aici nimic neobisnuit. Pana la urma oamenii sunt pierduti in minunatia samsarei si cineva trebuie sa le atraga atentia ca nu aici e totul. Cum despre Dumnezeu orice Om are o parere, existenta unei filosofii revelate nu poate fi decat de bun augur, si pentru a se evita pierderea timpului aceasta incredere neconditionata reteaza din fasa orice dubiu gaunos.

Totusi, acesti parinti falsi dau nastere unei intregi minciuni ce ajunge din pacate in planul realitatii sa se manifeste energetic ca un fel de chackra falsa, un nod energetic nu un centru energetic. Acordarea increderii neconditionate, combinat cu ritualul initial (de exemplu botezul) sustine si hraneste acest nod pe tot parcusul vietii. Fiecare decizie bazata pe increderea neconditionata acordata preotimii, fiecare discernamant condus dupa apartenenta la organizatia religioasa, adauga o noua ita, un nou fir in ghem si il face si mai greu de desfacut. Atingerea, fie si cu o simpla idee sau enunt a acestui nod energetic provoaca in om o senzatie fizica de durere, o senzatie de greata, dezlantuie o deznadejde profunda si o furie fierbinte iar toate acestea se manifesta in exterior cu o violenta iesita din orice tipar.

Intentionat sau nu cei care intra in astfel de intreprinderi de dezlegat noduri religioase sunt fie atei, fie gnostici, fie mistici. Sunt in fond singurii care au motivatia interioara de a risca violenta cu care sunt rasplatiti pentru efortul lor. Evident si ei la randul lor cu cat sunt mai detasati cu atat sunt mai putin afectati.

Nodul religios reprezinta templul. Templul trebuie daramat si stati linistiti poate sa nu mai fie reconstruit. Dumnezeu e cu fiecare in parte oriunde este fiecare in parte.

Veti vedea ca un ateu provoaca mai putina violenta decat un gnostic, iar un gnostic mai putina violenta decat un mistic. Ateul desi aparent incearca distrugerea fundatiei convingerilor religioase, adica mitul, nu are forta rationala necesara sa se lupte cu un subconstient infantil. Argumentele lui sunt logice si directe, abordarea insistand pe demascarea mitului. Gnosticul are argumente ceva mai puternice. El incearca sa darame stalpii convingerilor religioase, adica dogma. Argumentele lui sunt logice si indirecte, abordarea insistand pe demascarea interpretarii. Gnosticul are mai mult succes decat ateul in lupta cu credinciosul fiindca ambii detin nodul despre care vorbim si, de aceea, pot comunica pe acelasi nivel. Misticul, este, paradoxal, o fiinta absolut rationala care a reusit sa integreze experienta personala si viata traita intr-o formula coerenta de descriere a universului. De aceea, misticul vrea sa darame cheia de bolta a convingerilor religioase, adica increderea neconditionata. Argumentele misticului sunt ilogice si directe, iar abordarea sa insita pe declansarea crizei existentiale. Dogma si mitul nu rezista nici trei zile fara acoperamantul ritualului, sprijinit de arcadele fricii, legate intre ele de increderea neconditionata. Astfel fundatia si stalpii decad repede, frescele se macereaza, podelele se crapa si tot asa pana nu mai ramane decat ceea ce a fost de la inceput acolo, un pamant bun, fertil pe care viata incepe din nou sa creasca, omul incepe din nou sa existe.

Doresc sa va mentionez ceva important: este o diferenta majora intre religie si experienta religioasa. Experienta religioasa este intima. Ea nici nu se poate exprima in cuvinte foarte bine, si chiar daca o facem, discursul este metaforic. Experienta religioasa este sensul pe care il simtim, emotional, extragand si distiland trairea interioara, discursul nostru cu noi insine, discernamantul permanent si perpetua alegere. In schimb, religia este publica. Ea se exprima in multe cuvinte, si de multe ori acestea sunt mai exacte decat aritmetica. Religia este sensul pe care il credem, irational, amestecandu-ne viata subconstienta, propria conditionare, superstitiile si nevoia de acceptare sociala.

Nu sustin nici ateismul pentru ca este obtuz si chiar daca se dovedeste in final ca au avut dreptate tot ii pot acuza de lipsa oricarui simt artistic. Nu sustin nici gnosticismul deoarece indoiala perpetua si intrebarile circulare pe care le ridica sunt un risc in calea desavarsirii spiritului omenesc. Nu sustin, neaparat, nici misticismul datorita “fetisului obsesiv” pe care misticii il au fata de putere ceea ce este intr-o grava disonanta cu principiul increderii reciproce intre oameni. Dar atunci cand devii un om liber, cand umbli liber, experienta mea imi spune ca, poate si pe tine te va incerca la fiecare colt de strada un credincios, un habotnic, un devot care cu durere isi smulge un fir din nodul lui religios si incearca sa te lege si pe tine cu el la loc unde erai.