Noi oamenii, în 1927 știam asta de la unul Edward Bernays: 

În loc de o minte universală, alfabetizarea universală a oferit omului obișnuit o ștampilă, o ștampilă înmuiată în cerneala stoarsă din slogane, editoriale, date științifice, din trivialitățile tabloidelor și din profunzimea istoriei, însă o cerneală care este și va fi total lipsită de orice gând original.

Ștampila fiecărui om este geamăna identică a ștampilei a milioane și milioane de alți oameni, astfel că atunci când aceste milioane de oameni primesc simultan aceiași stimuli, toți vor pune aceeași ștampilă pe evenimente. […]

Graba uimitoare cu care oamenii sunt dispuși să pună o ștampilă doar bazați pe ce li se spune (n.a. adevărat, fals, corect, virtuos, bun, drept, rău, hoț ș.a.m.d.) se explică prin faptul că nimeni nu încearcă să convingă lumea că albul e negru, și negrul e alb. Nu, în loc de asta este folosită ceața de idei preconcepute din capul fiecăruia, cum că un gri e aproape negru, sau aproape alb – tocmai această ceață este dată la o parte. Prejudecățile, informațiile proprii și convingerile sunt toate folosite doar ca un punct de start, urmând ca în final oamenii să fie trași pe sfoară într-o pasională și devotată aderență la o imagine mentală oferită de cei interesați.

Edward Bernays, Minoritatea Conduce, 1927

În 2022, noi oamenii, îl credem pe Moise Guran, ne enervăm pe Buhnici, spunem “invazia neprovocată a Ukrainei”, “slava ukraini”, “vrem o țară ca afară”, “românica”, “străinii ne fură țara”, “da’ ce fac dom’le pleacă cu pământul după ei” și tot așa, ambele tabere cu propriul sistem de tras pe sfoară. Viața de azi trece, copii de mâine trag.