Prietenii sunt precum cimentul intr-o constructie din caramizi. La fel cum cimentul tine caramizile sa nu cada una de pe alta, la fel si noi fara prieteni cadem la prima briza de vant ce se abate asupra noastra. Dar, ca si in cazul cimentului integritatea noastra depinde de calitatea lor.

Nimeni nu poate trai singur pe lume deoarece noi nu suntem numai ceea ce suntem, ci suntem si ceea ce altii vad in noi. Dar, tot noua, ne revine responsabilitatea de a ne alege prieteni oameni ce nu au nevoie de ochelari, de soare sau de vedere, atunci cand ne deschidem inima sa se priveasca in ea.

Nu numai oamenii sunt prietenii nostri ci si noi, la randul nostru, suntem prietenii lor. Lumea este un tot unitar, un organism in care, daca fiecare isi face treaba, totul merge perfect. Treaba oamenilor in postura de prieten este sa dea o bucatica din sufletul lor, din viata lor, celor care le sunt dragi. Este ca si cum ai darui ceva cand esti prieten. Este ca si cum ai primi ceva cand ai un prieten. Este o bucurie de a avea mai mult suflet, adica mai multa viata decat aceea cu care te-ai nascut. Si cum acest dar este suflet, este viata in acelasi timp, trebuie pus mai presus de dorintele noastre pentru mai bine, pentru ca fara el nu ne poate fi decat mai rau.

Pentru unii, relatiile cu ceilalti sunt hrana existentei, pentru altii hainele cu care isi imbraca existenta, iar pentru altii confirmarea existentei lor. Pentru tine?