Oamenii trebuie sa fie liberi sa mearga in iad. Orice institutie religioasa care se preocupa atat de mult de binele oamenilor incat le rapeste acest drept, comite la randul ei un pacat importriva spiritului divin din fiecare om si liderii acestei institutii sunt direct raspunzatori pentru acest grav pacat impotriva ordinii Dumnezeiesti.

Daca sub pretextul mantuirii nu lasam expresia spiritului omenesc sa infloreasca si sa ne minunam de splendoarea sa, actionam impotriva Domnului. Oamenii trebuie sa poata gresi, trebuie sa poata patrunde orice colt al lumii cu mintea si cu trupul, pentru ca divinul omenesc sa poata transforma viata intr-o experienta. Dupa o viata de conformism fundamentalist, insuflat de o institutie religioasa, bine intentionata, nu poti fi judecat si nu vei avea posibilitatea la nivel intim sa devii o fiinta de lumina implinita, cu rezidenta eterna intr-o lume a fericirii permanente.

Permanenta explorare a stiintelor, filosofia, arta si sexualitatea trebuie dezvaluite de sub ocultul val al credintelor religioase. In aceste domenii omul este singur cu Dumnezeu si actioneaza dupa propria sa capacitate. Daca actiunile sale pacatuiesc impotriva spiritului, corpului sau sufletului iar el este singurul afectat in mod direct, atunci nu este in puterea nimanui, si nu ar trebui sa fie, sa puna haturile omului ca sa il aduca pe calea cea buna. Iar pentru celelalte lucruri care ii incurca sau ii ranesc pe ceilalti avem legile omenesti.

Legile omenesti nu sunt de sorginte divina, nu sunt revelate si nu au garantia Cuvantului originar. Dreptul universal are la baza dorinta omeneasca de a gasi o forma prin care sa se garanteze tuturor ca nu vor fi incurcati de altii in cautarea propriei fericiri. Dreptul este intr-un fel cea mai concreta forma a eternei incercari a omului de a discerne intre bine si rau, asa cum au cerut cand sarpele i-a indemnat. Pana si sanctiunile si pedepsele din drept sunt tot o incercare de a discerne cand o pedeapsa devine un rau mai mare decat raul care a generat-o.

Practic, nu traditionalismul este cel care tine omenirea pe loc, ci fundamentalismul. Traditionalismul spune generatiilor ca inaintea lor au fost nenumarate altele care prin incercare si eroare au ajuns la concluzia ca obiceiul si traditia de acum sunt bune. Nu e nimic rau in asta – oamenii, plantele si animalele au fost ingrijite traditional fara nici o explicatie stiintifica a succesului sau a esecului mii de ani. Insa fundamentalismul spune generatiilor ca nu exista decat un singur fel de a face fiecare lucru. Nerespectarea traditiilor duce la o respingene sociala, insa nerespectarea dogmei fundamentaliste duce la pierderea vietii sau a demnitatii si a oricarei sanse reale de a repara eventuala greseala.

Mergand pe ideea aceasta lumii i-ar trebui o religie fara dogma. O religie bazata pe un corp de stiinta spirituala – care este cea mai abstracta filosofie a omului – care sa fie studiat, interpretat si trait individual de fiecare membru al congregatiei. Vor exista preoti cat vor fi oameni pe pamant, pentru ca preotia este un talent, ca si talentul artistic sau oratoric sau oricare altul. Astfel, indiferent de sistem, unora li se va parea normal sa isi dedice toata viata sistemului. Congregatiile ar trebui sa foloseasca la intelegerea comuna a experientei si la impartasirea propriilor incercari. Preotii ar fi atunci la fel ca oamenii din congregatie dar care prin talentul lor pot sintetiza viata unui intreg grup de vieti.