Lumea este stratificata! Noi suntem sus. Insa nu ne respectam in nici un fel originea superioara. In schimb, avem grija sa ne declaram reciproc tot timpul superioritatea unuia fata de celalalt, in acelasi timp evitand cu orice pret sa devenim fiinte inalte, cu natura divina. Altfel spus, traim ca animalele, ne comportam ca animalele si, mai rau decat toate, ne bazam logica interioara pe exemple luate din lumea animalelor.
Din cele mai vechi timpuri ne inspiram din natura. Relatiile cu natura, care ne convin, nu toate, sunt sustinute de cate un spirit animalic pe care il proslavim – merita mentionat ca proslavirea boului biblic este exact subiectul despre care vorbim aici. Biserica slaveste oaia, cei puternici slavesc lupul, cel lenesi slavesc ursul, cei singuri slavesc cainele, cei solitari slavesc pisica. Admiram animalele care isi construiesc cuib sau adapost si in educatia primita de un copil abunda exemple cum sunt harnicia castorului sau grija fata de pui a pasarilor. De aceea, si asta este si mai grav, acceptam aceste exemple ca pe niste axiome. Nimeni nu isi pune problema daca ele chiar sunt demonstrabil un exemplu pentru un om. Nimeni nu vorbeste despre validitatea lor insa ne ghidam dupa ele fiindca vrem sau nu vrem animalele au suprapopulat arhetipul.
Realitatea este ca intre oameni si animale nu prea exista nici o legatura, in afara de faptul ca impartim aceeasi lume si uneori acelasi spatiu, in rest, diferentele sunt de nedepasit. Odata intrate in competitie cu omul animalele nu au nici o sansa. Nici una. Suntem fiinte prolifice deoarece, desi natalitatea noastra este mica, comparativ cu a unui sobolan spre exemplu, noi traim mult si murim greu. Si, mai presus de orice, in decursul unei vieti producem o foarte mare cantitate de schimbare. De asemenea, este foarte important ca suntem fiinte sociale cu o mare afinitate catre natia omeneasca. Astfel, cu toata stima pe care un tigru o trezeste in om prin simpla sa infatisare, daca a comis imprudenta de a manca un om va fi vanat si ucis fara drept de apel. Noi stim ca asta nu aduce mortul inapoi insa motivatia interioara este data de legatura subtila uriasa intre oameni, legatura care ii separa de fapt afectiv de restul naturii. Noi ne iubim doar pe noi insine.
Nu prea se vede, sa zicem, o grupare de bizoni care sa atace leul care le-a mancat colegul de cireada.
Inteligenta omului este atat de mare comparativ cu a unui animal incat nici teoria evolutiei nu poate sa explice, cel putin nu foarte clar, contrastul, lipsa de nivele, cresterea exponentiala intr-un interval ultra scurt de timp a acestei calitati. Lipsa gradelor de comparatie om versus animal ar trebui sa ne puna pe ganduri: oare metaforele care ne calauzesc in viata sunt valabile: pastorul cu oile, varful de lance, piramida, masculul si femela alfa si multe altele.