Impotriva ratiunii ne sta realitatea zilele astea. Avem doua subiecte Rosia Montana si cainii maidanezi care aparent nu au nici o legatura unul cu celalalt, dar care din pacate au. Aceste subiecte reprezinta o descriere metaforica a tuturor hibelor de personalitate ale acestui popor.

Cum. Pai sa o luam metodic. Saracul copil care a murit a initiat post mortem un nou val de opinie negativ despre caini. Bogatul proiect de lege pentru exploatarea aurului tot post mortem (acum nu mai e proiect) a initiat un nou val de opinie negativ despre RMGC. Solutia pentru evitarea problemei este in ambele cazuri extrema: sa omoram toti cainii si sa lasam aurul acolo. Problema in ambele cazuri este gresita: cainii si aurul, iar cauza problemei nu o cauta nimeni. Nu in ultimul rand, in ambele cazuri autoritatile, politicieni si functionari in egala masura, sunt direct responsabile de prostul mers al lucrurilor prin incompetenta si slabiciunea de care dau dovada.

Evident, exista sute de variatii individuale pe temele de mai sus, nu am incercat decat sa cuprind cat mai sumar informatiile de care eu m-am lovit. Poate cei ce se incadreaza ideatic in paragraful anterior nu sunt majoritatea sau poate se incadreaza doar in jumatate din el, dar eu cred ca daca acest popor nu ar avea urmatorul set de probleme: neasumare, neparticipare si neverificare, aurul si cainii nu ar mai fi subiecte de showbiz la stirile de seara ci subiecte de dezbatere publica serioasa. Nimeni nu are insa interesul ca showbizul sa fie inlocuit pentru ca acesta distrage atentia, cam ca in ‘cainii latra, ursul merge’.

Prin neasumare oamenii nu isi iau vina asupra lor. Chiar daca te despart sute de kilometri de copil sau de aur, este si problema ta. In spatiul asta insa, din cauza sutelor de ani de iobagie si dominatie straina, nu ne identificam cu cei din alt sat decat de ziua nationala sau daca avem rude acolo. In rest preocuparea noastra pentru tara, oras, strada, semeni tine cam doi metri in fata casei. Daca problema este acolo atunci e importanta, daca nu – ne uitam la meci si facem un gratar. Nu este de condamnat pentru ca noi ca popor am trait sute de ani cu frica in san si de aceea ne-am format o conceptie unica despre ‘carpe diem’ amestecata cu ‘Doamne fereste!’. Daca rezolvarea unei probleme mai este si in sarcina cuiva atunci mai tare ne indepartam de ea. In aceste cazuri oamenii nu gandesc ca ei pot rezolva ceva, ci doar primarul, Ponta, corporatia, Brigite Bardot etc. De asemenea, copilul este al altcuiva, cainii sunt ai strazii, aurul nu este la mine in curte si RMGC nici nu stiu ce inseamna.

Problema este ca aurul vandut pe nimic, dezastrul ecologic, haitele numeroase, lipsa obligativitatii castrarii cainilor, dezumanizarea oamenilor de frica, vanatorii de catei si ciori sunt lucruri care te costa bani pentru ca de exemplu statul castreaza pe bani publici, te costa oportunitati pentru ca aurul acela se poate intoarce in locuri de munca, strazi, autostrazi – cine stie! -, te costa incertitudine pentru ca nu stii niciodata cand te poate lovi muscatura de maidanez sau boala de la cianura fiindca ai facut turism rural in Apuseni, te costa stima de sine pentru ca ajungi sa ai caine dar sa fii de acord cu eutanasierea lor in masa si asa mai departe.

Prin neparticipare, cei care isi asuma nu actioneaza in nici un fel. Degeaba vorbesti acasa, daca nu iesi si pe strada. O mana de oameni determinati si organizati pot schimba lumea. Dar ne e lene si in acelasi timp frica si rusine sa iesim in strada. Lenea este justificabila. Nimeni nu are chef sa isi arunce relaxarea la cos ocupandu-se de probleme atat de rupte din viata lui. Dar frica nu este. Ne este frica de autoritati, ne este frica de a strica ordinea, ne este frica sa schimbam din radacina tot pentru ca aceasta este mostenirea comunismului in mentalul colectiv: daca vin dupa mine? Nici rusinea nu este justificabila, dar aceasta vine de la sfanta biserica ce a dadacit acest popor pana l-a indobitocit. Nu ma duc eu ma acolo, ce sa caut, vrei sa ma vada lumea? Modelul asta de gandire este venit din acea supraveghere divina cu care suntem indoctrinati de la botez: orice faci pur si simplu pentru ca asa iti vine, vei fi privit, masurat, judecat si condamnat – din cer. Astfel, mai bine nu mai faci nimic ca dogma si asa e complicata.

Totusi, nu e pacat sa nu faci nimic? Sunt convins ca sunt mult mai multi cei care vocifereaza in particular negativ despre Rosia Montana decat cati au fost la Universitate zilele acestea. Sunt convins ca cei care sunt impotriva eutanasierii cainilor si gandesc in acelasi timp erau pentru castrarea obligatorie dar nu am vazut vreo manifestatie in sensul asta. Politica se face din sondaje si opinii. Daca nu iti exprimi nemultumirea atunci vei primi mai mult din ceea ce ai deja: incompetenta.

Uneori frica si rusinea se combina si cel mai tare ne este frica de vina si de aceea confundam vina cu asumarea si nu ne mai asumam nimic. Vina este o emotie, asumarea este o actiune. De exemplu daca tu iti asumi situatia si hranesti cainii si ii castrezi pentru a nu se mai inmulti si a nu te musca pe tine, nu esti vinovat pentru existenta lor. Vinovat ramane cel care i-a dat pe strada. Daca un caine hranit de tine musca pe cineva, tot nu esti tu vinovat, ci tot cel care l-a dat pe strada. Dupa parerea mea 🙂

Prin neverificare, adica lipsa filtrului personal, se repeta verbal si mental aceleasi prostii ani la rand desi altii mai informati au demontat tampeniile una cate una, si nu in soapta ci chiar la TV-ul nostru cel luminos. “Pe vremea lui basescu se imputinasera maidanezii” – exact, si pentru ca oamenii au aruncat noi pui pe strada acum sunt la loc. Daca eutanasierea era solutia acum aveam si mai putini caini pe strada de cat pe vremea lui Basescu pentru ca selectia naturala ii eutanasia ea si in plus am avut atunci cea mai mare campanie de castrare dar fara efect daca pe strazi au aparut din curti sau apartamente pui noi si sanatosi. De unde apar acesti caini?

“Iti dai seama cati bani pierdem daca nu incepe proiectul cu Rosia Montana?” – mda, 5,2 miliarde de dolari in douazeci de ani, cam 0.25 miliarde pe an. Anul acesta au fost alocati de la buget 1.3 miliarde de euro pentru autostrazi si sosele. Daca banii de la RMGC s-ar duce numai pe drumuri in cinci ani se epuizeaza. Dar se duc pe bugete locale, comisioane, pensii – deci in douazeci de ani cred ca nici macar un euro nu ajunge undeva palpabil. Suma aceasta mare pentru un om obisnuit nu mai e mare cand o pui langa PIB-ul romaniei de exemplu: adica noi ca tara producem 122 de miliarde pe an iar dezastrul ecologic ne aduce un plus de 0.18 %. 0.18. Si asta e doar asa un calcul de habarnist, stiu, si nu ia in calcul taxele pe salarii (minim posibil), locurile de munca (in cea mai nenorocita industrie posibila), “investitiile” RMGC in “zona” (da, o sa faca RMGC ce nu a facut statul acolo …) samd, dar totusi asa numai dupa ureche se vede ca nu este nimic de utilitate publica in acest proiect.

Mi se pare incredibil cum oameni care citesc, au facultate, sunt educati samd, nu verifica deloc ce le iese pe gura. Daca ar face acest lucru ar tacea mai mult si s-ar uita mai putin la antene, cred eu. Auzeam la radio un om care dadea vina pe bunica pentru moartea copilului. Filtrul meu personal imi spune: ce usor este sa imparti vina, pana ti se intampla tie! Atunci s-a “intamplat”, dar pana atunci “pai, a cui e vina?”. Oameni buni nu va deranjaza sa aratati cu degetul? Cum poti ca om sa acuzi pe cineva in cazul unui accident, eu nu stiu. Nici judecator daca esti nu e placut, dar macar te obliga fisa postului. Altfel e inadmisibil sa te ascunzi dupa principii si logica atunci cand acuzi un om in cazul accidentelor, oricat de evident ar parea. Dar suntem macinati de nemultumire, de lipsa explicatiei propriului esec, de durerea de masea si lipsa banilor si altele, si ne macina asa de mult incat explodam ca o buba cu vina in toate partile, numai la a noastra sa nu ne gandim. Poate nu am dreptate dar macar trec prin filtrul meu personal, inainte sa repet ce aud de la oameni sau din ziare.

Hai sa dam mana cu mana daca vrem sa se schimbe lucrurile.