Am fost și eu la ce a rămas din palatul Brukenthal. Am admirat antreprenoriatul de acolo și m-am simțit bine. Pe lângă palat, avem acum statuia reprezentantului cel mai de seama al opresorilor Habsburgici, aceia care au susținut (cel puțin) îndobitocirea, maltratarea și sărăcirea românilor majoritari din Transilvania. Cinste nouă.

Brukenthal ar fi fost un exemplu de ascensiune socială, dacă nu ar fi avut ghinionul sa se nască intr-o familie de nobili, tatăl înnobilat, mama din familie aristocrată, si sa aibă acces la cam tot ce se putea avea acces, inclusiv la o soție cu o colecție de proprietăți imobiliare. Exact ce îi trebuie unui colecționar de artă, pasionat de lucruri rafinate. E adevărat, putea să fie o pușlama care să arunce oportunitatea loteriei sorții pe geam. Putea să fie un guvernator mai rău decât a fost. De aceea, statuia asta e așa … doar puțin revizionistă. În fine.

Să ne trăiască colonia că și eu am votat Iohannis o dată. Și USR de două ori. Și PNL de am și uitat de câte ori. Vai ce mai îmi plăcea să cred “prin noi înșine”. Prin noi înșine uităm cine suntem, și prin uitare ne scoatem din sânge morții și strămoșii.

În timp ce lumea își descoperă și își rezolvă traumele colonizării, furtului și supunerii de către hapsânii istoriei, noi le uităm și le repetăm pe toate. E greșit numele de sindrom Stockholm, ar trebui sa fie sindrom București. Sau nu, azi e mai potrivit sindrom Cluj. Și dacă nu era pandemie și ATÂTA INCOMPETENȚĂ, statuia asta ar fi fost doar un eveniment monden cu o oarecare controversă istorică. Dar acum, e sare pe rană. Sau tras pe roată. I-o fi durut pe ăia doi? Cum îi chema … mmm… Horia, Cloșca și mai era unu’ … cum ii zicea … Brucrișan?