# Și străinii sunt ca noi

- Link: https://www.andreidraganescu.info/2022/06/08/si-strainii-sunt-ca-noi/
- Published: 2022-06-08T22:46:20+03:00
- Author: Andrei Draganescu

Să mai demontăm din ideea de “românica” si “numa’ la noi” și “suntem varză”: pe 
14 iunie 2017 a luat foc un bloc de 24 de etaje de lângă Londra. Au murit 72 de 
oameni. Au fost 70 de răniți.

Acuma e proces. Câteva lucruri de la acest proces:

 * atât constructorii cât si arhitecții știau că soluțiile propuse la renovare sunt
   un dezastru în caz de incendiu. Erau așa de siguri că își scriau între ei că 
   nici n-are sens să mai pună în practică măsuri de stopare a incendiilor fiindcă
   sunt inutile.
 * firma care vindea izolația a mințit că este rezistentă la foc folosind un test
   făcut pe un alt produs, scos de pe piață in 2006. În companie se știa că mint
   în materialele de promovare.
 * inginerul care a aprobat soluția nu avea expertiză pe prevenția incendiilor și
   cu toate astea a fost angajat consultant pentru prevenția incendiilor, si deși
   ca inginer constata greșelile de proiectare a aprobat proiectul oricum
 * arhitectul era un junior care nu cunoștea reglementarile de siguranță împotriva
   incendiilor
 * managerul de proiect se afla la primul proiect si a spus ca a fost recrutat pe
   încredere
 * firma care a executat renovarea a dat mită ca să afle prețurile celorlalți participanți
   la licitația pentru lucrare, si când a aflat ca sunt cei mai ieftini au schimbat
   proiectul si au inclus izolația combustibilă pentru economie. Dupa aceea, firma
   executantă, a ascus adevărata economie si a rămas cu diferența
 * locatarii care se plângeau de calitatea renovării au fost catalogați drept rebeli
 * inspectorul de la stat a acceptat proiectul executat sub standarde, “uitând” 
   să verifice respectarea standardelor de protecție la incendiu
 * inspectorul avea de controlat 130 de lucrări simultan

Așadar, dezastrele provenite de la corupție, lăcomie si răutatea ieșită din neapartenența
la comunitatea pe care o servești, sunt universale, și in cele mai “avansate” (a
se citi care au furat tot ce s-a putut fura) economii și societăți.

Ar fi bine, zic, să terminăm cu acordarea de atenție pocnitorilor, care nu mai știu
cum și din ce să pocnească la auzul cuvintelor român sau România, cu tot felul de
răutăți destinate distrugerii spiritului civic și națiunii, cu scopul de a elimina
rezistența la exploatare. Sunt și “ăia” la fel de varză ca noi, și noi ca ei.
